Cand am venit prima data pe blog, eram confuza, viata mea se afla la o rascruce de drumuri iar eu habar nu aveam incotro ma indrept, devenisem un om mare fara sa stiu cand, unde si de ce, fara sa fiu intrebata daca vreau sa renunt la lumea mea, daca vreau sa fiu ranita si sa cunosc adevaratele fete ale oamenilor, pur si simplu s-a intamplat, s-a intamplat ca ma transformasem intr-un om cu adevarat mare, egoist, ipocrit si cu o dorinta mare de razbunare pe toti cei care au avut tupeul de a imi distruge lumea, apoi mi-a fost frica, deja eram mult prea vulnerabila intr-o lume mult prea dura asa ca am decis sa inchid tot, suflet, viata, blog. Daca vreti asa cum atunci cand administratorul isi da seama ca in bloc sunt sobolani de nu mai stie sa scape de ei si singura solutie este sa cheme o firma de deratizare Bucuresti si doar in felul asta sa scape de tot, de gura locatarilor care il ataca din toate partile pentru ca nu isi face treaba.
Acum am ales random unul din drumuri, habar nu am ce va fi, habar nu am unde va duce, cert e ca am pornit la drum cu o multime de vise si planuri fara sa ma gandesc “Si daca alegeam celalalt drum” pentru ca deja e mult prea tarziu sa mai dau inapoi, ma astept oricand ca cineva sa apara si sa imi puna iar o piedica de toata frumusetea dar de data asta macar ma astept, macar stiu ce am de facut, sunt deja calita…….asa ca…… Bine am revenit!
Am inima praf
Oamenii cred ca esti puternic daca nu renunti, dar uneori e invers.Aseara am renuntat la el si am inima in mii si mii de bucatele.Sa recapitulam,am trecut peste faptul ca sunt mai mult ca sigura ca am fost inselata,ca sa tipat la mine si nu am avut parte de toata atentia si dragostea lui,ca au fost seri la rand in care mi-am inecat lacrimile iar a doua zi aveam ochii ca a unei broscute,am trecut,am luptat si Dumnezeu mi-e martor ca am incercat dar aseara am fost jignita….si sincera sa fiu nu pot sa inteleg unde am gresit ca sa merit asta,Pana aseara nimeni nu si-a permis niciodata sa ma jigneasca,desi am fost dezamagita intr-un timp mult prea scurt de prea multi oameni,nu ma jignit nimeni,cel putin nu in fata si acum sincer,atata timp cat nu te jignesc oamenii care aproape ca nu te suporta,cum sa te jigneasca barbatul de langa tine,pentru care se presupune ca ar trebui sa fi urcata pe un piedestal?Unde au disparut aseara toate vorbele,faptele si promisunile lui,toate planurile noastre impreuna ,unde?Apoi au venit toate amintirile peste mine,mi-au trecut prin fata imagini,acele sms-uri ,acele nopti cand plangeam ca un copil abandonat,si mi s-a sfaramat inima,E ciudat cum o persoana iti poate sfarama inima si tu il poti iubii in continuare cu toate bucatile ei sfaramate.
Astazi am fost invinovatita;mi s-au spus lucruri care m-au durut groaznic,am stat mult si m-am gandit cum am gresit,unde,de ce,si da am descoperit ca am gresit,ca porice om ,pana la urma nimeni nu este perfect ,iar atunci cand iubesti ,nu iubesti doar calitatile dar nu consider ca am gresit atat de tare incat sa mi se rupa inima;si doare,si cel mai tare doare atunci cand renunti la cel iubit,iar el nu se va intoarce niciodata dupa tine.Si ajungi la un moment dat ,dupa lupte inutile sa ai doar o multime de intrebari fara raspunsuri,lacrimi pe fata,inima franta si un pachet de tigari langa .
P.S.Am crezut ca o pereche de pantofi imi vor imbunatatii putin starea asa ca am dat fuga la shopping.Fals….Sunt la fel de trista,relatia mea e tot terminata,inima mi-e la fel de praf,m-am ales doar cu inca o cutie in dressing.
O altă lume
Îmi place să mă rup de realitatea Bucureştiului şi să mă transpun mai nou în lumea familiei Scerbaţki, în lumea prinţeselor şi a prinţilor. Este o lume care mă fascinează şi îmi imaginez cât de plăcut ar fi fost să trăiesc în acea perioadă.
Iată că m-am rupt puţin şi la propriu de Bucureştiul toropit de căldură în ultima vreme. Deşi stau aproape de Palatul Cotroceni abia acum cu iniţiativa unei prietene am mers să vizităm locul. Un loc minunat care m-a transformat cel puţin pentru câteva minute. Şi mi-e ciudă că realitatea m-a lovit din nou pentru că aş fi vrut să păstrez cumva pentru mai multă vreme acea stare, ca in acele jocuri cu ponei in care totul ti se pare fascinant.
Mi-a plăcut de cum am păşit în grădină şi mi-a plăcut imediat cum ghidul a început să ne povesteacă despre regii şi reginele care au locuit în palat. Singura mea obiecţie se leagă de vestimentaţia ghidului şi de cea a doamnelor care se ocupă cu întreţinerea locului. Mi-ar fi plăcut ca ele să fie îmbrăcate elegant pentru că păşind într-un palat şi zărind papuci de mers la piaţă nu e tocmai plăcut. Trec peste, poate cineva cândva o să observe acest mic amănunt deranjant.
Atmosfera m-a copleşit din toate punctele de vedere, ca atunci cand intru pe vreun portal pentru copii pentru ca ma duc imediat cu gandul la nepotica mea care nu este in tara. Mirosul greu al mobilelor, al cortinelor mari te cuprindea de cum pătrundeai în fiecare apartament sau salon. Pereţii sunt absolut superbi, pereţi pe care i-am admirat împreună cu Anku şi pe care deja îi iubesc. Ne-am amintit noi că ceva în acel stil (tapet) am mai văzut într-un magazin de mobilă, bineînţeles fără atâta încărcătură de fineţe şi opulenţă. Candelabrele sunt la fel de minunate, multe dintre ele româneşti, după spusele ghidului.
Covoarele sunt alte piese care m-au impresionat. Trecerea anilor părea că nu şi-a lăsat deloc amprenta asupra lor. Mi se păreau puţin ieşiţi din tiparul eleganţei urşii vânaţi de Ceauşescu şi aşezaţi întâmplător pe lângă ele.
Divanele sunt sublime, eu şi Anku ni le-am ales deja pe cele mai frumoase dintre ele. :lol:
De asemenea în palat se află piese vestimentare care au aparţinut reginelor. Toate fac parte din colecţia retro şi încălţămintea este destul de aproape de ceea ce se poartă azi. Bineînţeles că doamnele de atunci nu le purtau ca cele de acum în Bamboo.
Hainele, mănuşile, cizmele, pantofii, unele scaune şi divane din camerele reginelor erau destul de micuţe scoţând în evidentă cât de firave puteau să fie. Aproape că ţi-era milă la gândul că te puteai aşeza cumva pe una dintre acele piese de mobilier.
Mi-a plăcut în mod deosebit un evantai din dantelă cu diferite mărgele şi pietricele aplicate… şi parcă vedeam o femeie aşezată elegant pe un divan fluturând obiectul îmbibat de parfum tare. Nu ştiu de ce tind să cred că o regină foloseşte un parfum tare, greu care transmite eleganţă, sobrietate dar în acelaşi timp duioşie şi bun-gust.
Partea dormitoarelor în care femeile aveau micul budoar mi se părea cea mai frumoasă şi parcă cea mai vie dintre toate. Pe unul dintre ele rămăsese două sticle vechi în care se păstrau parfumul. Unele oglinzi mari din sala de bal sau sufragerie aveau amprentele timpului însă oglinzile meselor de machiaj păstrau şi acum strălucirea imaginilor.
După spusele ghidului, un loc absolut superb ar fi fost un foişor în care se dădea dintr-o cameră de zi amenajată în stil oriental. Spun că ar fi pentru că nu l-am văzut decât de afară, adică aproape deloc. Ghidul ne-a povestit că acolo una dintre regine işi bea ceaiul după-amiaza căutând inspiraţie pentru diferite scrieri imaginându-şi în acelaşi timp ce plăcut ar fi să petreci timpul acolo.
Am plecat cu o impresie foarte bună din acel loc minunat care există în România şi sper ca cei care cred că cele mai frumoase vacanţe se pot petrece în Europa (sau oricare alt continent) să ajungă să vadă întâi frumuseţile din România. Bineînţeles că acest lucru nu se limitează la un palat, un muzeu sau o mănăstire dar se poate începe de undeva.
Iată că m-am rupt puţin şi la propriu de Bucureştiul toropit de căldură în ultima vreme. Deşi stau aproape de Palatul Cotroceni abia acum cu iniţiativa unei prietene am mers să vizităm locul. Un loc minunat care m-a transformat cel puţin pentru câteva minute. Şi mi-e ciudă că realitatea m-a lovit din nou pentru că aş fi vrut să păstrez cumva pentru mai multă vreme acea stare, ca in acele jocuri cu ponei in care totul ti se pare fascinant.
Mi-a plăcut de cum am păşit în grădină şi mi-a plăcut imediat cum ghidul a început să ne povesteacă despre regii şi reginele care au locuit în palat. Singura mea obiecţie se leagă de vestimentaţia ghidului şi de cea a doamnelor care se ocupă cu întreţinerea locului. Mi-ar fi plăcut ca ele să fie îmbrăcate elegant pentru că păşind într-un palat şi zărind papuci de mers la piaţă nu e tocmai plăcut. Trec peste, poate cineva cândva o să observe acest mic amănunt deranjant.
Atmosfera m-a copleşit din toate punctele de vedere, ca atunci cand intru pe vreun portal pentru copii pentru ca ma duc imediat cu gandul la nepotica mea care nu este in tara. Mirosul greu al mobilelor, al cortinelor mari te cuprindea de cum pătrundeai în fiecare apartament sau salon. Pereţii sunt absolut superbi, pereţi pe care i-am admirat împreună cu Anku şi pe care deja îi iubesc. Ne-am amintit noi că ceva în acel stil (tapet) am mai văzut într-un magazin de mobilă, bineînţeles fără atâta încărcătură de fineţe şi opulenţă. Candelabrele sunt la fel de minunate, multe dintre ele româneşti, după spusele ghidului.
Covoarele sunt alte piese care m-au impresionat. Trecerea anilor părea că nu şi-a lăsat deloc amprenta asupra lor. Mi se păreau puţin ieşiţi din tiparul eleganţei urşii vânaţi de Ceauşescu şi aşezaţi întâmplător pe lângă ele.
Divanele sunt sublime, eu şi Anku ni le-am ales deja pe cele mai frumoase dintre ele. :lol:
De asemenea în palat se află piese vestimentare care au aparţinut reginelor. Toate fac parte din colecţia retro şi încălţămintea este destul de aproape de ceea ce se poartă azi. Bineînţeles că doamnele de atunci nu le purtau ca cele de acum în Bamboo.
Hainele, mănuşile, cizmele, pantofii, unele scaune şi divane din camerele reginelor erau destul de micuţe scoţând în evidentă cât de firave puteau să fie. Aproape că ţi-era milă la gândul că te puteai aşeza cumva pe una dintre acele piese de mobilier.
Mi-a plăcut în mod deosebit un evantai din dantelă cu diferite mărgele şi pietricele aplicate… şi parcă vedeam o femeie aşezată elegant pe un divan fluturând obiectul îmbibat de parfum tare. Nu ştiu de ce tind să cred că o regină foloseşte un parfum tare, greu care transmite eleganţă, sobrietate dar în acelaşi timp duioşie şi bun-gust.
Partea dormitoarelor în care femeile aveau micul budoar mi se părea cea mai frumoasă şi parcă cea mai vie dintre toate. Pe unul dintre ele rămăsese două sticle vechi în care se păstrau parfumul. Unele oglinzi mari din sala de bal sau sufragerie aveau amprentele timpului însă oglinzile meselor de machiaj păstrau şi acum strălucirea imaginilor.
După spusele ghidului, un loc absolut superb ar fi fost un foişor în care se dădea dintr-o cameră de zi amenajată în stil oriental. Spun că ar fi pentru că nu l-am văzut decât de afară, adică aproape deloc. Ghidul ne-a povestit că acolo una dintre regine işi bea ceaiul după-amiaza căutând inspiraţie pentru diferite scrieri imaginându-şi în acelaşi timp ce plăcut ar fi să petreci timpul acolo.
Am plecat cu o impresie foarte bună din acel loc minunat care există în România şi sper ca cei care cred că cele mai frumoase vacanţe se pot petrece în Europa (sau oricare alt continent) să ajungă să vadă întâi frumuseţile din România. Bineînţeles că acest lucru nu se limitează la un palat, un muzeu sau o mănăstire dar se poate începe de undeva.
Miki, Jorge y sus tarados corazones
Pe toate blog-urile de muzică şi ştiri, pe site-uri de muzică, pe la tv îşi fac apariţia Miki şi Jorge cu o piesă de piesă de care România nu a mai avut parte până acum.
Ei, ca mulţi cântăreţi din România, se fac de râs. Nu ştiu dacă le-a mai spus-o cineva. Se fac de râs prin versurile alea penibile în spaniolă. Că de când a apărut raggaetonul şi pe la noi, au mirosit producătorii muzicali că s-ar înrudi cu maneaua şi că iese piesa uşor din 3 butoane. Aşa că pune-te pe împletit codiţe a la Don Omar, ia-ţi pantaloni de rapper şi două femei care să-şi mişte motoarele în videoclip.
Ca să demonstrez ce spun, am căutat pe net versurile piesei “Te quiero” însă nici urmă de aşa ceva. Păi normal, că ei nu ştiu spaniolă, se uită la Betty la fea şi prind trei cuvinte pe care le scriu aşa: “mami te chero”. Tot la fel scriau ăia de la Akcent: “Jokero”. Sigur, motivând că e un joc de cuvinte ca să dea mai bine şi să se reţină uşor. E, pe naiba!
Iaca, voinica de mine a ascultat piesa şi a scris versurile. Să purcedem oleacă la o analiză scurtă că şi aşa mă aşteaptă admiterea, exersez cu Jorge alias Georgel care şi-a spaniolit numele să fie şmecher. Mă mir cum de nu şi-a trecut şi la adresă în buletin, Puerto Rico.
“Eres en mi corazon
Estoy buscando tu amor
Tu estas aqui pero yo no te siento
Tu eres mi pasion
Estoy luchando por tu amor
Mami venga en mi, te quiero tanto”
Versurile de mai sus cică i le interpretează Georgel lui Miki. Adică:
“Eşti în inima mea
Îţi caut iubirea
Tu eşti aici dar eu nu te simt
Lupt pentru iubirea ta
Mamică vino în mine, te iubesc atât de mult.”
Bineînţeles că versurile nu se leagă între ele, exact ce spuneam mai devreme, s-au uitat la Betty la fea, au prins 3 fraze şi le-au băgat repede în piesă. Marele textier este Connect-R, deci se înţelege clar ideea versurilor.
Aia cu mami venga en mi e luată din celebra piesă raggaeton “Papichulo” decât că acolo era cu papi venga en mi în loc de mami. Dacă Georgel mi-ar zice mie “mami venga en mi” i-aş trage o bucată în ochi de i-ar sări bling-blingul de la gât. Dar anumitor femei le place acest vocabular vulgar. Nu am nicio problemă în această privinţă.
Mă întreb însă de ce mai e Miki îmbrăcată într-o rochie elegantă în videoclip când ăla schelălăie la ea să se urce odată pe el. De ce mai stau lângă o maşină scumpă? Cred că ar fi trebuit să se inspire din videoclipurile Shakirei ( nu că nu ar fi la fazele alea cu dansul din abdomen) şi să se ungă cu vasilină unul pe altul privindu-se mirobolant în ochi.
Concluzie: fata e în inima lui dar el tot o caută, nu pe ea ci iubirea ei. Pe ea a localizat-o deja, e în inima lui inchisă cu lacătul iar cheiţa e în burtă. Deşi ea e acolo, ditamai femeia, el n-o simte. Nici el nu-şi dă seama bine din ce motive nu o simte: e băut, e drogat ori nesimţit. Că la câte kile are femeia ar trebui s-o simtă.
Mai departe el luptă pentru iubirea ei dar nouă nu ne spune cu cine şi nici cum. Cred că se luptă cu morile de vânt sau i-o zice la mişto ca s-o impresioneze. În final o roagă să intre în el ca să îşi dea seama dacă o poate simţi. Bineînţeles c-o vrăjeşte spunandu-i c-o iubeşte.
Mai departe zice textul aşea:
“Y el momento de vivir
Algo magico sentir
Nuestro amor sera sera sin fin”
Nu cumva să vă gândiţi că aceste cuvinte şi-au pierdut sensul traduse. Nu papi, ele nu au sens nici în spaniolă, sunt anapoda.
“Şi momentul de viaţă
Ceva magic să simt
Dragostea noastră va fi va fi fără final.”
Repetiţia din final relevă puternicul sentiment al celor doi iubiţi. Ea îi repetă la ureche verbul la viitor “va fi, va fi” în primul rând pentru că trebuia un vers mai lung ca să se potrivească pe orchestraţie iar în al doilea rând pentru că el avea vată în urechi, l-a tras curentul când a condus bolidul cu geamul deschis ca să promoveze piesa prin oraş.
Finalul poveştii de iubire pe care numai cei doi îndrăgostiţi o înţeleg (nu că am fi noi idioţi dar ei comunică aparte, prin rime necunoscute pământenilor) se termină aşea:
“Estoy soñando otra vez
Que volveremos talvez
Pero no te lo no te lo prometo
Estoy soñando otra vez
Mi amor especial tu eres
Pero no te lo no te lo cuento.”
Traducere:
“Visez din nou
Că poate o să fim iarăşi împreună
Dar nu-ţi promit, nu-ţi promit
Visez din nou
Iubirea mea specială tu eşti
Dar nu-ţi spun nu-ţi spun.”
Observaţi din nou repetiţia obsesivă, deci băiatul e chiar surd sau şi-a pus căşti ca să nu mai audă iubita mârâindu-i la ureche.
Sensul versurilor e înţeles doar de cei doi, trăiesc într-o lume aparte unde spaniola şi româna se amestecă. E un tărâm al fericirii, cu haine scumpe, maşini scumpe, feţe de Riky Martin sau Enrique Iglesias, priviri senzuale, satin, mişcări de buric, agramaţi…într-un cuvant (sau două): banul contează.
Rimele ne conduc la următoarea concluzie: femeia tot visează că o să mai fie împreună dar nu-i promite asta lui. Il amăgeşte ca s-o mai scoată la un suc.
Visează spunându-i că el este iubirea ei specială, mai are şi altele mai puţin speciale, logic că nu se dă de gol în faţa latin loverului Jorge.
Eh, şi după ce îi murmură ea cu vocea drăgălaşă toate astea îl anunţă că nu-i spune. Pe principiul îţi spun dar nu-ţi mai spun.
Toată această situaţie confuză a îndrăgostiţilor va fi lămurită de textier, adică de Connect-R, după ce va merge 5 ani la rând la Institutul Cervantes şi va învăţa diferenţa dintre ser şi estar.
Până atunci aştia doi fac pe proştii că se iubesc conform scenariului micului Moga.
Copil ghinionist
În ultima vreme mi-a mers numai prost. De la planurile mele pentru următoarea perioadă care observ cum se pierde câte unul, până la cele mai amuzante şi tâmpite întâmplări pe care le-am trăit. Abia îmi găsesc inspiraţia pentru acest post aplecată pe tastatură. Habar nu am cum să încep ceea ce vreau să spun.
Ok. Se pare că trebuie să mut blog-ul. Prietenei mele îi expiră domeniul în câteva săptămâni şi nu are de gând să-l mai cumpere. Aşa că ar trebui să mă cam mut. Numai că m-am săturat să mă mut… Ar trebui probabil să revin la blog-ul de pe wordpress şi să mut toate datele de aici. Sincer îmi pare rău şi îmi cer scuze celor care mă au în blogroll şi a trebuit să-mi schimbe de câteva ori adresa. De aceea sunt în dubiu, nu ştiu dacă să mai duc blog-ul ăsta sau să-l las baltă. S-au terminat şi cuvintele.
Gol gol gol
La mine în familie există un mare mare suporter al fotbalului. Nu contează echipa, este suporter al echipelor în general. Tatăl meu e devorator de meciuri. Săraca maică-mea ştie toţi jucătorii posibili şi neposibili de pe globul ăsta. Şi mai ştie despre piesele maşinilor că şi asta e o pasiune de-a lui.
Mi-aduc aminte când eram mică ce mă mai rugam de tati să mă lase să mă uit la desene dar primeam un nu ferm că el are meci de văzut. Uai de capul meu de copil flămând după desene şi ce mă mai dispera când sărea în tavan şi urla gol gol gol. Odată maică-mea aşeza o perdea şi era să cadă de pe scaun când a auzit urlete. Puteai face infarct la mine în casă cu uşurinţă. Doamne ajută, bine că frate-meu nu e luat aşa cu fotbalul, ne ajunge un nebun. El nici când joacă Naţionala nu se uită. Eu mă mai uit. Îmi aduc aminte acum 8 ani când tati era în ţară şi mă uitam cu el la meci şi cu încă un vecin. Îl întrebam tot felul de reguli cum îl mai întrebam de semnele de circulaţie înainte să-mi iau permis. Şi mai deschid câteodată discuţii cu mami despre emisiuni şi îmi spune că nu poate discuta pe temă, că dacă vreau să vorbim despre fotbal pentru că tv-ul stă doar pe meciuri.
Bineînţeles că fiind la Jurna tati deja mi-a propus să mă fac jurnalistă de sport. Oh, Doamne cum mai ies şi din asta!? Dacă îi intră o idee în cap mă zăpăceşte. I-am explicat că nu-mi place mie asta cu gol, gol, gol. Mda, dacă ar fi el în presa sportivă pe toţi i-ar şti şi a început să-mi înşire nume de fotbalişti. Aoleu, scapă-mă!
Şi Românica se califică din nou în acest an. M-am uitat la meciuri. Cum m-am uitat? La ăla cu Franţa citeam şi doar auzeam mirobolanţii comentatori când şi când. Azi la prima repriză cu Italia aveam o durere de cap că am ieşit un pic la aer fără chef de meci. Dar ce să mă linitesc că urlau ăia de la bar. Bărbaţii-gorile dădeau bere pe gât, râgâiau şi înjurau italienii. Adevărul e că nu ştiu cum îi consideră unele femei pe italieni frumoşi, că mie mi se par nişte proşti cu feţe de Leonardo Di caprio. Am intrat şi eu la a doua repriză în dormitor când T. plictisită îmi spune că e 0-0. Na, şi m-a luat valul uitându-mă la meci. Mutu dă gol, începem să urlăm şi noi. Hai Mutu că diseară te răsplăteşte Consuelo, hai, încă un gol…eh eh, ma chei fai ragaţo. Şi dă-i şi zi-o mai în glumă mai în serios că dacă am fi coborât la băieţi la bar i-am fi întrecut. Şi mă mai mir când îmi zic toţi că semân cu tati. O Doamne, nu. Sper că nu mă voi trezi într-o dimineaţă că vreau să intru în presa sportivă. N-o să mă mai iubească Mircea în cazul ăsta. O să rămân nemăritată şi neîmplinită.
Despre jucători ce să zic? Îmi place de K.K. dar s-a însurat trogloditul la doar 21 de ani. Păcat de el că era marfă bună. Mie mi se par bătuţi de soartă ăştia tinerei însuraţi.
Bineînţeles că mi-au plăcut aproape toţi de la Real, începând cu Raul ( care încă mai este) , Zidane, Figo, Beckham. Şi ăsta mic Cristiano Ronaldo e frumuşel.
De la noi cei mai râvniţi sunt Mutu şi Chivu. Bine, Mutu e luat, Chivu e în curs…Mutu nu-mi place deloc. Iar pe Chivu îl apreciez pentru modestie, e un bărbat serios, dulcel dar nu atât cât să-l iubesc platonic. Mă amuză aşa tare că e timid şi începe să vorbească cu “ş”. Mai ales că nu uit farsa făcută de ăia de la Antena. Mutu şi Chivu cică plătiseră nişte fetiţe vesele ca să le recite poezii într-o pădure. Şi au oprit în pădure când apar şi ăştia cu camerele. Mutu era complice. Chivu era colorat la faţă şi nervos. A început să le explice presupuşilor ziarişti că el nu le cunoaşte pe fete, că se “şuiseră” cu forţa în maşină. :lol: Cât de amuzant putea să fie.
Mai e un meci la care pot urla. Mi-am adus aminte cum îl înjură T. pe moldoveneşte pe Bănel. :lol:
Mi-aduc aminte când eram mică ce mă mai rugam de tati să mă lase să mă uit la desene dar primeam un nu ferm că el are meci de văzut. Uai de capul meu de copil flămând după desene şi ce mă mai dispera când sărea în tavan şi urla gol gol gol. Odată maică-mea aşeza o perdea şi era să cadă de pe scaun când a auzit urlete. Puteai face infarct la mine în casă cu uşurinţă. Doamne ajută, bine că frate-meu nu e luat aşa cu fotbalul, ne ajunge un nebun. El nici când joacă Naţionala nu se uită. Eu mă mai uit. Îmi aduc aminte acum 8 ani când tati era în ţară şi mă uitam cu el la meci şi cu încă un vecin. Îl întrebam tot felul de reguli cum îl mai întrebam de semnele de circulaţie înainte să-mi iau permis. Şi mai deschid câteodată discuţii cu mami despre emisiuni şi îmi spune că nu poate discuta pe temă, că dacă vreau să vorbim despre fotbal pentru că tv-ul stă doar pe meciuri.
Bineînţeles că fiind la Jurna tati deja mi-a propus să mă fac jurnalistă de sport. Oh, Doamne cum mai ies şi din asta!? Dacă îi intră o idee în cap mă zăpăceşte. I-am explicat că nu-mi place mie asta cu gol, gol, gol. Mda, dacă ar fi el în presa sportivă pe toţi i-ar şti şi a început să-mi înşire nume de fotbalişti. Aoleu, scapă-mă!
Şi Românica se califică din nou în acest an. M-am uitat la meciuri. Cum m-am uitat? La ăla cu Franţa citeam şi doar auzeam mirobolanţii comentatori când şi când. Azi la prima repriză cu Italia aveam o durere de cap că am ieşit un pic la aer fără chef de meci. Dar ce să mă linitesc că urlau ăia de la bar. Bărbaţii-gorile dădeau bere pe gât, râgâiau şi înjurau italienii. Adevărul e că nu ştiu cum îi consideră unele femei pe italieni frumoşi, că mie mi se par nişte proşti cu feţe de Leonardo Di caprio. Am intrat şi eu la a doua repriză în dormitor când T. plictisită îmi spune că e 0-0. Na, şi m-a luat valul uitându-mă la meci. Mutu dă gol, începem să urlăm şi noi. Hai Mutu că diseară te răsplăteşte Consuelo, hai, încă un gol…eh eh, ma chei fai ragaţo. Şi dă-i şi zi-o mai în glumă mai în serios că dacă am fi coborât la băieţi la bar i-am fi întrecut. Şi mă mai mir când îmi zic toţi că semân cu tati. O Doamne, nu. Sper că nu mă voi trezi într-o dimineaţă că vreau să intru în presa sportivă. N-o să mă mai iubească Mircea în cazul ăsta. O să rămân nemăritată şi neîmplinită.
Despre jucători ce să zic? Îmi place de K.K. dar s-a însurat trogloditul la doar 21 de ani. Păcat de el că era marfă bună. Mie mi se par bătuţi de soartă ăştia tinerei însuraţi.
Bineînţeles că mi-au plăcut aproape toţi de la Real, începând cu Raul ( care încă mai este) , Zidane, Figo, Beckham. Şi ăsta mic Cristiano Ronaldo e frumuşel.
De la noi cei mai râvniţi sunt Mutu şi Chivu. Bine, Mutu e luat, Chivu e în curs…Mutu nu-mi place deloc. Iar pe Chivu îl apreciez pentru modestie, e un bărbat serios, dulcel dar nu atât cât să-l iubesc platonic. Mă amuză aşa tare că e timid şi începe să vorbească cu “ş”. Mai ales că nu uit farsa făcută de ăia de la Antena. Mutu şi Chivu cică plătiseră nişte fetiţe vesele ca să le recite poezii într-o pădure. Şi au oprit în pădure când apar şi ăştia cu camerele. Mutu era complice. Chivu era colorat la faţă şi nervos. A început să le explice presupuşilor ziarişti că el nu le cunoaşte pe fete, că se “şuiseră” cu forţa în maşină. :lol: Cât de amuzant putea să fie.
Mai e un meci la care pot urla. Mi-am adus aminte cum îl înjură T. pe moldoveneşte pe Bănel. :lol:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)