Îmi place să mă rup de realitatea Bucureştiului şi să mă transpun mai nou în lumea familiei Scerbaţki, în lumea prinţeselor şi a prinţilor. Este o lume care mă fascinează şi îmi imaginez cât de plăcut ar fi fost să trăiesc în acea perioadă.
Iată că m-am rupt puţin şi la propriu de Bucureştiul toropit de căldură în ultima vreme. Deşi stau aproape de Palatul Cotroceni abia acum cu iniţiativa unei prietene am mers să vizităm locul. Un loc minunat care m-a transformat cel puţin pentru câteva minute. Şi mi-e ciudă că realitatea m-a lovit din nou pentru că aş fi vrut să păstrez cumva pentru mai multă vreme acea stare, ca in acele jocuri cu ponei in care totul ti se pare fascinant.
Mi-a plăcut de cum am păşit în grădină şi mi-a plăcut imediat cum ghidul a început să ne povesteacă despre regii şi reginele care au locuit în palat. Singura mea obiecţie se leagă de vestimentaţia ghidului şi de cea a doamnelor care se ocupă cu întreţinerea locului. Mi-ar fi plăcut ca ele să fie îmbrăcate elegant pentru că păşind într-un palat şi zărind papuci de mers la piaţă nu e tocmai plăcut. Trec peste, poate cineva cândva o să observe acest mic amănunt deranjant.
Atmosfera m-a copleşit din toate punctele de vedere, ca atunci cand intru pe vreun portal pentru copii pentru ca ma duc imediat cu gandul la nepotica mea care nu este in tara. Mirosul greu al mobilelor, al cortinelor mari te cuprindea de cum pătrundeai în fiecare apartament sau salon. Pereţii sunt absolut superbi, pereţi pe care i-am admirat împreună cu Anku şi pe care deja îi iubesc. Ne-am amintit noi că ceva în acel stil (tapet) am mai văzut într-un magazin de mobilă, bineînţeles fără atâta încărcătură de fineţe şi opulenţă. Candelabrele sunt la fel de minunate, multe dintre ele româneşti, după spusele ghidului.
Covoarele sunt alte piese care m-au impresionat. Trecerea anilor părea că nu şi-a lăsat deloc amprenta asupra lor. Mi se păreau puţin ieşiţi din tiparul eleganţei urşii vânaţi de Ceauşescu şi aşezaţi întâmplător pe lângă ele.
Divanele sunt sublime, eu şi Anku ni le-am ales deja pe cele mai frumoase dintre ele. :lol:
De asemenea în palat se află piese vestimentare care au aparţinut reginelor. Toate fac parte din colecţia retro şi încălţămintea este destul de aproape de ceea ce se poartă azi. Bineînţeles că doamnele de atunci nu le purtau ca cele de acum în Bamboo.
Hainele, mănuşile, cizmele, pantofii, unele scaune şi divane din camerele reginelor erau destul de micuţe scoţând în evidentă cât de firave puteau să fie. Aproape că ţi-era milă la gândul că te puteai aşeza cumva pe una dintre acele piese de mobilier.
Mi-a plăcut în mod deosebit un evantai din dantelă cu diferite mărgele şi pietricele aplicate… şi parcă vedeam o femeie aşezată elegant pe un divan fluturând obiectul îmbibat de parfum tare. Nu ştiu de ce tind să cred că o regină foloseşte un parfum tare, greu care transmite eleganţă, sobrietate dar în acelaşi timp duioşie şi bun-gust.
Partea dormitoarelor în care femeile aveau micul budoar mi se părea cea mai frumoasă şi parcă cea mai vie dintre toate. Pe unul dintre ele rămăsese două sticle vechi în care se păstrau parfumul. Unele oglinzi mari din sala de bal sau sufragerie aveau amprentele timpului însă oglinzile meselor de machiaj păstrau şi acum strălucirea imaginilor.
După spusele ghidului, un loc absolut superb ar fi fost un foişor în care se dădea dintr-o cameră de zi amenajată în stil oriental. Spun că ar fi pentru că nu l-am văzut decât de afară, adică aproape deloc. Ghidul ne-a povestit că acolo una dintre regine işi bea ceaiul după-amiaza căutând inspiraţie pentru diferite scrieri imaginându-şi în acelaşi timp ce plăcut ar fi să petreci timpul acolo.
Am plecat cu o impresie foarte bună din acel loc minunat care există în România şi sper ca cei care cred că cele mai frumoase vacanţe se pot petrece în Europa (sau oricare alt continent) să ajungă să vadă întâi frumuseţile din România. Bineînţeles că acest lucru nu se limitează la un palat, un muzeu sau o mănăstire dar se poate începe de undeva.